Wordfreedom’s Weblog
Just another WordPress.com weblog

Dogăritul s-a pierdut la sat

Gica Maftei nu are regrete atunci cind trebuie sa vorbeasca despre cum si-a petrecut el viata: „A fost un trai foarte bun. Cind a murit Nicolae Ceausescu, eu am baut o noapte. Va spun ca m-am imbatat de fericire. Sa ma ierte Dumnezeu ca am baut pentru el, dar a facut multe pentru tara. Acum se darima totul. Acum as bea de ciuda, dar nu-mi mai permite corpul”. Nea’ Gica a ramas azi cu faima dogarilor din Boghicea, judetul Neamt. A lucrat pentru oamenii din sat, dar si pentru cei din Negresti, Roman, Birlad, Vaslui, cind cei mai multi din breasla au renuntat la indeletnicirea din tata in fiu. Timplaria, butnaria le-a invatat din mers, de la socrul sau.

„Pina in ‘72 am taiat la trasca. Asta e o munca, daca ar intelege cineva, ca si cum ar fi un animal pus la jug si sa bati intr-insul: ori ara, ori crapa! Am taiat busteni de la virsta de 16 ani, de 20 centimetri pina la un metru grosime, patru metri lungime ”. In ‘72 s-a angajat la Mobila din Roman ca muncitor necalificat, a prins meseria si s-a specializat in domeniu. In ‘91-’92, nea’ Gica a incercat sa-si faca un rost dupa revolutie si s-a intors in sat. Si-a facut autorizatie pentru timplarie si dogarit, si-a deschis un mic atelier. „Pina in 2005 mergeau butoaiele. Cum se zice: pierzi, cistigi. S-a vindut, a mers. Veneam acasa cu un butoi din cinci-sase din remorca. Omu’ lua butoaie de care ii trebuia, de la 100, 160 pina la 200 kilograme sau de cit avea bani”. Au aparut butoaiele din fibra de sticla, iar „oamenii decit sa spele butoaiele mari de lemn, care trebuiau sa fie desfacute pentru curatare, preferau sa le spele pe cele din fibra de sticla”.

Butoaie cu certificat de calitate

Vestea mestesugului sau a ajuns in Italia. Dar cei de acolo voiau doua mii de butoaie intr-o tehnica pe care nea’ Gica nu o putea practica in „fabricuta” lui. „Italienii voiau sa prind cercurile butoaielor hidraulic, iar nu manual, batute cu papusa si captusite cu papura cind «lacrimau» la margini, asa cum am facut eu toata viata. Fac un butoi la doua-trei zile. Ei cereau prea multe si nu aveam timp si nici bani sa imi modernizez atelierul. De aia am renuntat”, povesteste cu tristete nea’ Gica. Nu a primit nemultumiri din partea cumparatorilor si lucrurile pe care le facea erau eliberate cu certificate de calitate. Pentru partea ecologica a mestesugului, nea’ Gica nu isi face griji: „Toti spun ecologic. Domnule, care ecologic? Nu am nimic impotriva butoaielor din fibra sticla , dar eu nu vad un vin sanatos intr-un asemenea butoi. Toata Europa are butoaie confectionate din lemn. Daca pui un vin, un suc intr-un butoi de sticla, apoi pluta, mirosul, gustul si paloarea lui nu mai sint aceleasi ca cele dintr-un butoi cu doaga ”.

Daca pe Ceausescu l-a plins la un pahar de vin, pe parlamentarii de azi i-ar invita la tara sa vada care-i situatia micilor mestesugari. „Va dau declaratie cu dovezi, va spun ca ne-a terminat. Vreau sa se auda: asa nu se mai poate trai!” Si nici macar n-ar putea sa mai bea cu ei la masa lui.

Anunțuri

Niciun răspuns to “Dogăritul s-a pierdut la sat”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: