Wordfreedom’s Weblog
Just another WordPress.com weblog

Un tramvai numit suferinta

By Oana Codruta Barbu’s rock style

Iceberg-uri de asteptari…Siluete stravezii isi composteaza inimile sculptate in flendurile celulozice de bilete. Tramvai duduind in stil oriental pe sinele glazurate cu polei… O cucuvea ruginita tine loc de claxon… Figuri ca de lamai stoarse penetrand multimea intunecata…

Fete cochete cu ochii pierduti in colbul vanzatorilor de vise…Aburii inecaciosi de alcool amortind leziuni sufletesti si pictand cate un zambet tamp pe chipuri fragede…Dorinte violate acceptate cu seninatate ca o normalitate, intr-o lume rupta dintr-un cosmar…

A Streetcar Named Suffering

Expectations like icebergs … Silhouettes piercing their hearts carved in the transparent rags of cellulose tickets. A tram oriental whirring on the tracks glazed with ice… A rusty owl in the horn place… Squeezed lemon faces penetrating the dark crowd …

Fancy girls with their eyes lost in the dust of dreams sellers. Fumes of alcohol numbing the spiritual damage are painting stupid smiles on their tender young faces … Raped desires serenely accepted as normal things in a world torned from a nightmare .. .

Anunțuri

4 răspunsuri to “Un tramvai numit suferinta”

  1. Dragă, să faci literatură nu înseamnă nici să foloseşti un procent cât mai mare din conţinutul dicţionarului, nici să te îneci în puncte de suspensie (tot e bine că le pui în grupuri de trei doar, nu mai multe). Te-aş întreba şi de ce ţii să te pui pe o poziţie superioară suferinţei prin a o descrie cu o plastică ce se doreşte a fi exhaustivă. Apoi îmi îngădui să mă îndoiesc de acuitatea ochiului critic cu care îţi face plăcere să (îţi închipui că) demaşti mecanismele interioare ale suferinzilor şi cochetelor deopotrivă. Şi dacă îmi permiţi un sfat, trăieşte mai mult şi vorbeşte (gândeşte, scrie) mai puţin (doar când simţi că e cu totul neapărat) – inefabilul care alcătuieşte viaţa e net superior celor mai multe producţii artistice pe care suntem tentaţi să le punem pe hârtie numai din lipsă de modestie.

    Cum am ajuns aici pe blog? Păi vroiam să văd dacă prin termenul cucuvea te referi la sensul tehnic, de indicator al liniei de transport agăţat de caroseria vehiculului, sau la pasăre. Dar în asemenea pastă literară chiar nu-mi pot da seama. Acum înjură-mă pentru ce ţi-am scris, dar apoi reciteşte cu seriozitate. Nu sunt nişte răutăţi, ci un semnal de alarmă venit din partea unui anonim binevoitor. Da, binevoitor, ai citit bine.

    • Ȋţi mulţumesc frumos pentru comentariul tău! Nu poate decât să mă bucure deoarece textul pe care l-am scris ţi-a stârnit interesul. Cum se zice în presă, orice “reclamă” este binevenită, fie ea pozitivă sau negativă. Şi făcând o glumă, poate proastă, nici geniul lui Eminescu nu a fost recunoscut în timpul vieţii . Oricum departe de mine de a mă considera un geniu ca Eminescu sau Brunea Fox, părintele reportajului literar românesc, vestit mai ales pentru „Cinci zile printre leproşi“. Contează că mă străduiesc să scriu ceva binişor. Tu nici nu îţi dai seama cât de mult am lucrat la textul acesta, cât de mult timp şi suflet am investit în el.

      Pentru tine textul pare o beţie de cuvinte , dar pentru mine are implicaţii profunde. Cred că nu mi-ai înţeles mesajul, dar să ştii că nu mă pun deasupra durerilor celorlalţi, ci chiar o trăiesc împreună cu ei. Critic doar faptul că eu şi ceilalţi ne lăsăm copleşiţi de suferinţă şi nu găsim forţa necesară de a ieşi din această situaţie, ci ne afundăm şi mai tare.Se spune că în momentul când cucuveaua cântă,o persoană moare. Ȋn textul meu am folosit cuvântul amintit pentru a vorbi despre moartea spiritului.

      Scriu destul de rar. Fac acest lucru doar atunci când simt că nu mai pot scăpa altfel de frământările interioare. Şi crede-mă că trăiesc destul de intens fiecare moment din viaţă. Dacă ai fi în locul meu, ţi-ai dori foarte mult să simţi mai puţin, să-ţi pese de ceea ce este în jurul tău într-o măsură cât mai mică.

      Nu eşti un anonim, ci eşti prietenul meu. Doar un prieten ţi-ar spune direct unde greşeşti. Şi îţi apreciez stilul cursiv, proaspăt de a scrie. Mulţumesc pentru că ţi-ai făcut timp să îţi exprimi opinia . Aşa pot să îmi perfecţionez stilul. 🙂

      PS:Eşti actorul din „Cum mi-am petrecut sfârşitul lumii”(2006)şi membrul trupei de rock „Aeroport” sau este doar o coincidenţă de nume?Personal, nu cred că te confund, dar te-am întrebat pentru a fi sigură.

      • E cel mai bun răspuns pe care-l puteam primi. Când l-am citit mi s-a făcut un fel de ruşine, dar apoi am sperat că exagerezi când spui că simţi mult prea mult. Aş prefera pentru binele tău să nu te numeri printre puţinii oameni atât de nenorociţi – dacă ai fi victima unei minciuni urzite de mintea ta nu ţi-ar fi uşor, dar timpul şi reversibilul ar fi încă de partea ta, deci situaţia ar fi fără doar şi poate de preferat. Se întâmplă să am în jurul meu câţiva oameni dintre acei puţini şi, recunosc, nu-i înţeleg aşa cum nu ţi-am putut pătrunde nici ţie textul. De asta m-am ruşinat, de asta mi s-a făcut frică, de asta sper să nu te numeri printre ei.

        Probabil ştii că sunt oameni care au un stil imposibil pentru cineva din afară (nu mă refer la talent, ci la faptul că altcineva nu poate reconstitui decât o părticică din mesajele lor puternic interiorizate). De asta asemenea oameni nu excelează niciodată faţă de cititori, dar în schimb poate sunt cei mai buni naratori ai propriei lor vieţi. Aici naratorul eşti tu, cititorul sunt eu. Cred că eşti conştientă de riscul de a fi ori apostrofată de alţi cititori nelămuriţi care cred că o faci pe deşteapta, ori lăudată de nişte superficiali care îţi scriu doar pentru a te anunţa că (îşi închipuie că) te-au înţeles. Ambele situaţii au partea lor neplăcută, şi atunci: de ce publici texte care ţi se adresează numai ţie, pe care numai tu le înţelegi? Am înţeles limitele în care glumeai despre genii neînţelese, dar diferenţa dintre cei amintiţi şi tine e că ţie nu-ţi pasă dacă înţelege şi altcineva ce scrii. Ceea ce te recomandă ca antiscriitoare în cel mai bun caz. Scriitorii (mai ales cei buni) se folosesc de anumite procedee didactice prin care se străduiesc să planteze în mintea cititorului anumite mecanisme de gândire, anumite principii de descifrare a textului. Tu nu ai răbdare de asta; să-ţi dau o comparaţie: cunosc pe cineva care în liceu plângea cu regularitate în pauze, iar atunci când nu plângea scria gânduri întregi pe hârtie, însă din fiecare cuvânt nu nota decât iniţiala. Ce ai putea reconstitui din aşa ceva?

        (Da, eu sunt.)

  2. Mă bucur să te cunosc!E o onoare să pot vorbi cu tine. Când am început să scriu pe acest blog, nu m-am gândit că voi avea cititori .Am vrut să am un loc virtual, unde să îmi descriu sentimentele. Am fost cam egoistă pentru că până acum am scriu doar pentru mine, dar începând din acest moment, voi tine cont de sfatul tău.Mulţumesc! 🙂


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: